Nicolicea: Prostia aceea că parlamentarul nu e ca un simplu cetățean este chiar prostie

Nicolicea: Prostia aceea că parlamentarul nu e ca un simplu cetățean este chiar prostie
Publicat: 17/10/2017, 13:08
Actualizat: 17/10/2017, 19:59

„Am constatat că reprezentanții grupurilor nu au furnizat nici un argument juridic ‘pentru’ sau ‘împotriva’ cererii de urmărire penală. Dar ceea ce este mai grav – am observat și la parlamentari cu mai multe mandate că nu cunosc Constituția pe care au jurat să o respecte. Astfel, o gravă confuzie care nu e făcută prima dată de acea persoană – se confundă imunitatea parlamentară cu protecția ministrului sau fostului ministru pentru faptele făcute în calitate de ministru”, a spus Nicolicea de la tribuna Camerei.

El a arătat că deputații nu au imunitate decât pentru voturi și pentru declarații politice.

„Ați văzut cumva acuma să se vorbească de vreo acuzație cu privire la voturi sau declarații politice? Ci de acuzații cu privire la activitatea de fost membru al Guvernului. Imunitatea parlamentară este prevăzută la art. 72 nu la art. 109 și acolo se spune că deputatul și senatorul poate fi urmărit și trimis în judecată pentru fapte care n-au legătură cu voturile. Adică prostia aceea că nu ești ca un simplu cetățean este chiar prostie”, a susținut Nicolicea.

Nicolicea a mai spus că deputatul este trimis în judecată și urmărit penal ca un simplu cetățean și că singura protecția pe care o are este pentru fapte pe care nu le poate face simplul cetățean, și anume declarații în fața Camerei și voturi în Cameră.

„Când simplul cetățean va fi ales și va ajunge să dea voturi în Cameră sau va face declarații politice în calitate de deputat va beneficia de același tratament. Repet pentru toată lumea, că ne-am săturat să arunce cu noroi asupra Parlamentului: parlamentarii n-au imunitate decât pentru voturi și declarații, ceea ce nu este cazul. Ne-am săturat de aceste prostii rostite de la acest microfon și perpetuate și multiplicate în spațiul public”, a adăugat Nicolicea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Legea care intră în vigoare în România. Se pedepsește cu închisoare de la 1 an...
Locurile în care n-ai voie să parchezi niciodată. Riști amenzi mari
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alimentele bogate în sare ar trebui interzise, recomandă OMS
×